Workshop al AMET în prezența reprezentanților Comisiei Europene și ManagEnergy 1

Workshop al AMET în prezența reprezentanților Comisiei Europene și ai ManagEnergy, martie 2014

La finalul lunii martie 2014 s-a desfășurat la Timișoara un workshop al Asociației pentru Managementul Energiei Timiș (AMET), al cărei președinte sunt.

Evenimentul a avut loc în prezența reprezentanților Comisiei Europene și ai ManagEnergy, organism care oferă suport tehnic în cadrul programului Intelligent Energy – Europe (IEE) al Comisiei Europene exponenților sectorului public de la nivel local și regional în demersurile de eficientizare energetică și de utilizare a energiei regenerabile.

Workshop-ul a fost focalizat pe mai multe obiective, unul dintre acestea fiind reprezentat de acțiunea de monitorizare de către Comisia Europeană a îndeplinirii obiectivelor grantului european care a stat la baza înființării AMET, în anul 2011.

Evaluarea primilor 3 ani de activitate a AMET a evidențiat rezultatele foarte bune obținute, printre acestea numărându-se și câștigarea deja a unor proiecte cu finanțare europeană.

Subiectele dezbătute au vizat, printre altele, și Masterplanul Energetic al județului Timiș, primul document strategic de acest fel întocmit la nivel național, precum și instrumentele și sursele de finanțare existente în domeniul energiei și o serie de aspecte legate de legislație.

M-am bucurat să constat că evenimentul, la care au participat numeroase organizații publice și private de profil din întreaga țară, a fost o reușită și că toate eforturile echipei AMET au fost încununate de succes.

De acum înainte, AMET pășește pe un drum nou, cel al perioadei de 5 ani de sustenabilitate, care va fi monitorizată în continuare de către Comisia Europeană și în care va trebui să își sporească tot mai mult cota de autofinanțare, ce se va adăuga contribuțiilor primite de la membrii fondatori contra prestării unor servicii energetice, ținând cont de maturitatea și expertiza acumulată în cei 3 ani de la înființare, certificate de către ManagEnergy.

La finalul acestei a doua etape de viață instituțională, AMET va trebui să fie un organism complet autonom, care să funcționeze integral pe bază de finanțare și resurse proprii și să contribuie la îmbunătățirea eficienței sectorului energetic în județul Timiș și la nivel național, acesta fiind, de altfel, și scopul pentru care asociația a fost înființată, în baza unui program al Uniunii Europene.

UPDATE: Ulterior, AMET a fost recunoscută de către Comisia Europeană a fi situată pe poziția a 7-a între toate asociațiile similare din Uniunea Europeană, în cadrul Convenant of Mayors (Pactului Primarilor).

Timișoara, 27–28 martie 2014

1480740_760228153988598_884005171_n1625474_760228137321933_402979600_n1014321_760228163988597_298276020_n   10149235_10203392546872306_2130931645_n

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *