Timişul are un plan… de amenajare a teritoriului, pe 10 ani

Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţului Timiş (PATJ) a ieşit deja la lumină şi este expus în holul Palatului Administrativ. Practic, acest plan este o previziune de dezvoltare a judeţului în următorii 10 ani, pe toate palierele. Nu mai puţin de 10 volume va cuprinde acest plan când va fi finalizat complet, în prezent având 9 volume.

Practic, ultimul volum va cuprinde o prezentare sintetică. Consultarea planului şi eventuale observaţii se pot face la sediul CJ Timiş ori pe site-ul instituţiei – www.cjtimis.ro, acolo unde se poate şi consulta acest plan. ”Sunt convins că vom putea, pe perioada derulării planului, să îmbunătăţim tot ceea ce înseamnă conţinutul acestui proiect. Vom putea să primim toate observaţiile şi putem găsi şi soluţii acolo unde oamenii şi problemele din judeţ ni le cer. Până la sfârşitul anului vom reuşi să finalizăm şi să avem o oglindă a judeţului Timiş în ceea ce înseamnă dezvoltarea”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Marian Vasile: „Planul de amenajare teritorială reprezintă proiecţia spaţială de dezvoltare pe următorii 10 ani.

„A fost o colaborare începută în 2011 cu o asociere de firme din Bucureşti, care a avut un grafic de desfăşurare. Ne-am încadrat în acel grafic, decalajul este nesemnificativ – două luni. Expoziţia va rămâne deschisă o lună de zile, urmând ca la finalul anului să avem acest plan aprobat şi la nivel judeţean. Sunt 10 volume în total”, a spus Loredana Pălălău, arhitect-şef al judeţului Timiş. Expoziţia precede dezbaterea publică care va avea loc în 12 septembrie. „Planul de amenajare teritorială reprezintă proiecţia spaţială de dezvoltare pe următorii 10 ani. Încercăm să implicăm toţi actorii importanţi pentru a avea toate posibilităţile de dezvoltare a judeţului. Suntem în fază finală de avizare”, a declarat vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Vasile. „În acelaşi timp s-a cristalizat şi strategia pentru planul urbanistic al Timişoarei. E nevoie de mai multă coordonare. Sper ca până pe 12 septembrie lumea să studieze şi să apară unele îmbunătăţiri. Vă felicit pentru ce s-a făcut până acum”, a declarat Vlad Gaivoronschi – preşedintele Ordinului Arhitecţilor filiala Timiş

large_image_10815

 

12 august 2013

Sursa: http://www.ziuadevest.ro/actualitate/41300-timiul-are-un-plan-de-amenajare-a-teritoriului-pe-10-ani

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *