Participare la deschiderea expoziției regionale AgriPlanta Vest, septembrie 2014

Participare la deschiderea expoziției regionale AgriPlanta Vest, septembrie 2014

La începutul lunii septembrie 2014 am participat, în calitate de președinte al Comisiei 1 Economică și de Dezvoltare Regională a Adunării Regiunilor Europene și de membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Timiș, la deschiderea expoziției regionale AgriPlanta Vest, organizată sub sloganul “Totul de la sămânță la recoltă”.

Evenimentul, la care au participat numeroși reprezentanți ai organismelor cu responsabilități în domeniul agricol din partea de vest a țării, precum și instituțiile descentralizate ale ministerelor și Universitatea de Științe Agricole a Banatului, a fost un exemplu de foarte bună organizare, propunându-și o prezentare completă a tuturor etapelor și demersurilor pe care le implică activitatea de producție din domeniul agricol.

În cadrul expoziției, care a reunit participanți din întreaga regiune, au fost prezentate informații, utilaje și produse de interes pentru cei care își desfășoară activitatea în agricultură, fiind organizate, printre altele, și expoziții de animale de rasă, expoziții și demonstrații cu mașini agricole.

În discursul pe care l-am rostit cu această ocazie am subliniat performanța actuală, dar și potențialul încă nevalorificat al județului Timiș în sectorul agriculturii și am indicat mai multe formule de succes utilizate în Occident, printre care și asocierea producătorilor agricoli.

Totodată am amintit și o parte dintre inițiativele personale întreprinse în acest sens, două dintre exemple fiind reprezentate de înființarea Clusterului pentru Agricultură Banat și proiectul care își propune realizarea unui Centru Multifuncțional pentru Legume-Fructe, cu fonduri din programul transfrontalier România-Ungaria, proiect a cărui implementare ar încuraja în mod indirect aceste formule asociative atât de necesare creșterii performanțelor agricole.

Carani, 04 septembrie 2014

 

20140904_AgriPlantaVest agriplanta2

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *