Pista cicloturism Bega - Foto Ora de Timis

Propunerea lui Marian Vasile: piste pentru biciclete în judeţ

Sursa: www.oradetimis.ro

Publicat: 22 octombrie 2015

Autor: Diana Lupulescu

Liderul grupului de consilieri judeţeni PNL din cadrul CJT, Marian Vasile, vrea să-şi convingă colegii ca în plenul de săptămâna viitoare să voteze un proiect.

Este vorba despre construcţia unor piste de biciclete în paralel cu drumurile judeţene din Timiş, pentru care se pot accesa fonduri transfrontaliere în colaborare cu Serbia.

Dacă iniţiativa sa va fi acceptată, pistele se vor construi pe lângă drumurile judeţene. Dacă vor bani europeni, aleşii judeţeni trebuie să se grăbească deoarece cererea de finanţare trebuie depusă până la finele anului.

„Există această oportunitate care nu trebuie ratată. Eu i-am solicitat domnului preşedinte Bojin să introducă cu celeritate acest proiect pe ordinea de zi pentru a nu pierde finanţarea europeană nerambursabilă”, a spus, joi, spune Marian Vasile.

Consilierul judeţean a mai precizat că pistele pentru biciclete ar urma să fie amenajate pe drumurile judeţene care duc la Moşniţa Nouă, Dumbrăviţa, Giroc, Sânmihaiu Român şi chiar şi acel segment care duce spre Aeroportul Timişoara plecând de la DN6 către sensul giratoriu cu centura Timişoarei.

„Ar fi oportun şi de-a lungul pseudo-centurii (n.r. – drumul Sânandrei – Dudeştii Noi – Becicherecu Mic) să se implementeze aceste piste de biciclete. Există foarte multe argumente, ne-am dori în primă fază să vizăm cât mai autonom drumurile judeţene şi să încercăm să facem proiecte în parteneriat cu unităţi administrativ-teritoriale şi CNADNR. Trebuie să fie făcute investiţii cât mai eficiente şi de impact”, a mai precizat consilierul liberal.

Pista cicloturism Bega - Foto Ora de Timis

Pista cicloturism Bega – Foto Ora de Timis

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *