Marian Vasile despre candidatura la președinția CJ Timiș: PNL va arunca în luptă cel mai potrivit candidat

Sursa: www.tion.ro

Publicat: 14 mai 2015

Autor: Adrian Panduru

Marian Constantin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş (PNL) , a declarat în urmă cu câteva zile că îşi doreşte să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, la alegerile din 2016, aflându-se într-o competiţie internă în partid cu alţi potenţiali candidaţi. După ce copreşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu a declarat că desemnarea candidaţilor va avea loc în această toamnă, iar în partid nu se discută încă acest subiect, şi la fel ar fi trebuit să facă şi MarianVasile, vicepreședintele CJ Timiș vine cu lămuriri.

“Afirmaţia mea a fost foarte clară – că sunt unul dintre candidaţii interni pentru această poziţie. Bineînţeles că PNL va arunca în luptă în această competiţie pe cel mai potrivit candidat, astfel încât să maximizăm şansele de a câştiga această funcţie foarte importantă în anul 2016. Muncesc pentru acest deziderat, la fel ca şi ceilalţi coelgi ai mei care-şi doresc această candidatură. Cred că ştim cu toţii că suntem un partid de dreapta care promovează competiţia, iniţaitiva, principiile clare de integritate. Prin această abordare cu mai mulţi candidaţi vom avea de câştigat, şi comunitatea şi partidul. La noi în PNL se promovează un sistem pe bază de meritocraţie, mă voi supune acestor linii directoare pentru această competiţie internă. Este vorba despre o candidatură internă pentru care muncesc şi pentru care muncesc şi alţi colegi ai mei. Sunt optimist că PNL, în anul 2016, va câştiga această poziţie foarte importantă”, a spus Marian Vasile.

Întrebat daca nu cumva funcția va reveni membrilor vechiului PDL ( n.r. Noul PNL fiind rezultatul fuziunii dintre PDL şi vechiul PNL) în cazul în care Nicolae Robu va candida pentru un nou mandat de primar, Marian Vasile a replicat că şi la nivelul Bucureştiului se promovează un sistem meritocratic.

“Suntem un signur partid, nu suntem o alianţă, iar de la nivelul Bucureştiului se promovează un sistem meritocratic, astfel încât cei mai potrivitţi oameni să fie candidaţi. Dorim să promovăm oameni competenţi, integri, loiali, în primul rând axându-ne pe competenţă şi pe impactul pe care aceşti oameni îl pot avea în comunitate. Cei mai bine plasaţi membri vor candida pentru a îndeplini acest deziderat”, spune Marian Constantin Vasile.

În toamnă va avea loc procedura efectivă de selecţie a candidaţilor în PNL Timiş.

Marian Vasile - Foto TION

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *