Participare la inaugurarea Centrului Administrativ Hella Timișoara, martie 2013

Participare la inaugurarea Centrului Administrativ Hella Timișoara, martie 2013

În cursul lunii martie 2013 am participat, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, la inaugurarea Centrului Administrativ al companiei germane Hella, care este situat în zona periurbană a Timișoarei, pe teritoriul Giarmatei și acoperă numeroase servicii suport (achiziții, logistică, resurse umane etc) oferite de această companie din domeniul automotive.

Unele dintre aceste servicii sunt gestionate în Timișoara de către centre de competență unice la nivel internațional, acesta fiind un aspect foarte benefic, care demonstrează și gradul foarte ridicat de încredere pe care conducerea Hella o acordă expertizei profesioniștilor care își desfășoară activitatea aici.

Evenimentul inaugural a fost onorat de prezența domnului Jürgen Behrend, director executiv şi preşedinte al Consiliului Acţionarilor în cadrul Hella.

Experiența mea profesională acumulată în companii multinaționale din domeniul automotive și cunoașterea rigorilor pe care le impune activitatea într-un astfel de domeniu mă determină să salut și să susțin prezența companiilor cu capital străin în Timișoara, pentru contribuția pe care acestea o aduc la dezvoltarea economică a județuluicrearea de noi locuri de muncă, transferul local de know-how (cunoștințe) și de bune practici validate la nivel internațional, implicarea socială în cadrul unor proiecte autofinanțate ș.a.m.d.

Felicit, de aceea, compania Hella pentru dezvoltarea și creșterea progresivă a capacităților sale în județul Timiș și în România.

Giarmata, 21 martie 2013

Inaugurarea Centrului Administrativ Hella Timișoara, martie 2013 2 Inaugurarea Centrului Administrativ Hella Timișoara, martie 2013 1

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.