European Business Club, Primaria Timisoara, 27 noiembrie 2012 1

Ședință a Clubului European de Afaceri Timișoara, noiembrie 2012

În cursul lunii noiembrie 2012, am participat, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, la o dezbatere organizată de Clubul European de Afaceri Timișoara (European Business Club Timișoara), găzduită de Primăria Timișoara.

Inițiativa înființării,  în decembrie 2011, a European Business Club (EBC), care își propune să reprezinte interesele companiilor cu capital străin – în special cele germane, italiene și franceze, care domină piața investițiilor în județul Timiș – i-a aparținut domnului Dan Bedros, consul onorific al Franței la acea dată și președinte al Centrului de Afaceri Franco-Român.

Din componența European Business Club mai fac parte și domnul Peter Hochmuth, președinte al Clubului Economic German, domnul Gilberto Tiveron, președinte al patronatului firmelor cu capital italian Confindustria Timișoara, precum și alte personalități ale mediului de afaceri de la nivel local pe care le apreciez.

Dezbaterile care au avut loc în cadrul acestui eveniment organizat de European Business Club au vizat diverse probleme cu care se confruntă mediul economic local.

UPDATE: La începutul anului 2015, atunci când am avut inițiativa înființării Consiliului Consultativ Economic al Timișoarei, organism important pentru dezvoltarea economică a orașului nostru, i-am invitat pe reprezentanții celor trei entități reprezentative ale mediului de afaceri de la nivel local menționate mai sus să facă parte și din componența CCE.

Timișoara, 27 noiembrie 2012

European Business Club, Primaria Timisoara, 27 noiembrie 2012 1

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *