Criza refugiaților (XX) – Președintele sirian a anunțat organizarea de alegeri parlamentare, în Siria, la jumătatea lunii aprilie

23 februarie 2016

La debutul acestei săptămâni, autoritățile din Ungaria, Serbia și Croația au semnalat o nouă creștere a numărului de imigranți care caută să ajungă, tranzitând teritoriul Ungariei, înspre țări ale Uniunii Europene. Potrivit autorităților maghiare, de vineri până duminică au fost reținuți peste 500 de migranți care au pătruns ilegal pe teritoriul Ungariei, după o perioadă de relativă scădere a afluxului (pe întreg parcursul lunii ianuarie, poliția ungară a reținut în total un număr de 550 de migranți intrați ilegal pe teritoriul țării)

Această nouă intensificare a fenomenului a pus în gardă și autoritățile din alte țări europene, Slovenia anunțând că își va mobiliza armata la granița cu Croația, pentru a ajuta poliția să controleze fluxul de migranți. Anunțul autorităților slovene a venit după ce Austria a anunțat că va întreprinde măsuri pentru limitarea numărului imigranților care vor pătrunde pe teritoriul său.

Toate aceste măsuri suplimentare de precauție survin în condițiile în care, la finalul săptămânii trecute, mii de migranți au ajuns pe teritoriul Greciei venind din Turcia.

Intensificarea fluxului de migranți a fost resimțită, de altfel, și de autoritățile din România, la finalul săptămânii trecute semnalându-se două evenimente: în zona Beba Veche (Triplex Confinium) un grup de aprox. 150 de migranți (printre care femei și copii) a fost identificat și supravegheat cu camerele de termoviziune, în timp ce căuta o posibilitate de a pătrunde pe teritoriul Ungariei, respectiv patru persoane (trei irakieni și un palestinian) au fost depistate, duminică dimineață, de polițiștii de frontieră din cadrul sectorului Sânnicolau Mare, în timp ce încercau să pătrundă ilegal pe teritoriul României. Potrivit informațiilor furnizate mass-media de către reprezentanți ai Poliției de Frontieră Timișoara, cei patru imigranți au fost reținuți și conduși la sediul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, urmând să fie predați unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiș.

Contextului general care întreține criza imigranților i s-au adăugat, la debutul acestei săptămâni, două informații semnificative asupra posibilelor evoluții: pe de o parte, SUA și Rusia au anunțat că, începând cu data de sâmbătă, 27 februarie a.c., au convenit asupra încetării temporare a confruntărilor de pe teritoriul sirian, iar pe de altă parte, la câteva ore de la acest anunț, președintele sirian Bashar al-Assad a înștiințat că a convocat alegeri parlamentare în Siria, pentru data de 13 aprilie a.c. (Decizia survine în baza unui acord mediat de Organizația Națiunilor Unite, încheiat cu opoziția siriană în cursul lunii decembrie 2015. Începând din luna martie 2011, Siria se confruntă cu un conflict între forțele regimului Bashar al-Assad și grupări rebele, printre care și organizația teroristă Stat Islamic, în acest conflict pierzându-și viața, potrivit unor date, peste 470 000 de persoane, în vreme ce aprox. 10,5 milioane de sirieni au fost nevoiți să își părăsească locuințele, mulți dintre aceștia încercând să emigreze).

Criza refugiatilor

 

 

Sursa foto: International Business Times

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *