Plen CJT

Aleșii județeni NU au votat noul regulament pentru parcarea de lângă Hotel Timișoara. Cât ar fi costat abonamentul și de ce a fost scos proiectul de pe ordinea de zi

Sursa: www.pressalert.ro

Publicat: 30 septembrie 2015

Autor: Loredana Codruț

Votarea unui regulament nou pentru administrarea parcării situate pe strada Sfântul Ioan nr. 3, în vecinătatea Hotelului Timișoara, nu pare să fie o prioritate pentru aleșii județeni.

După mai multe discuții pe marginea acestui subiect, consilierii au decis, în plenul de astăzi, ca adoptarea unui regulament să fie amânată pentru un plen viitor. Practic, în parcarea de la fostul comisariat județean, tariful pentru o oră de parcare este de 4 lei, în vreme ce aleșii județeni se bucură de gratuități. Situația însă va trebui schimbată radical după ce un raport al Curții de Conturi a decis că aleșii trebuie să achite costul parcării.

Conform proiectului care ar fi trebuit să fie votat astăzi, abonamentul lunar va costa, de acum încolo, 250 de lei, asta doar dacă este încheiat pe minimum trei luni. Dacă nu, prețul rămâne 300 de lei, în vreme ce tariful pentru o oră de parcare ar trebui să rămână neschimbat. Mai mult, parcarea va avea și un un nou sistem automat de acces, prin care va exista o evidență mult mai clară a mașinilor.

„La intrarea în parcare, înainte de bariera de acces, automatul va genera pentru fiecare maşină în parte un tichet personalizat cu datele instituției: ziua, data și ora intrării în parcare, după care se va deschide bariera de acces și mașina va intra și va accesa un loc în parcare. La plecare, acest tichet se va scana la casieria parcării, unde se va plăti contravaloarea staționării în parcare (…) Pentru abonați, la intrarea în parcare aceștia vor introduce cardul de acces cu cip personalizat cu datele de identificare ale persoanei fizice și/sau juridice în unitatea de comandă, urmând ca astfel să le fie acordat accesul în parcare”, se arată în referatul proiectului de hotărâre.

Gratuitățile nu vor fi scoase cu totul, astfel că acestea se vor acorda, conform proiectului „autovehiculelor de intervenţie (salvare, pompieri, poliţie, jandarmerie, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Justiţiei, M.Ap.N.) aflate în misiune; autovehiculelor de serviciu aparţinând președintelui CJ Timiș; prefectului judeţului Timiș; vicepreședinților CJ Timiș; subprefectului județului Timiș; secretarului judeţului Timiș; delegaţiilor străine, nominalizate, la invitaţia CJ Timiș, cu notificare scrisă”.

După mai multe discuții în plenul CJT, Bojin a anunțat că instituția va renunța la gratuități, în sensul că CJT va avea cinci locuri gratuite, dar care nu vor fi ocupate nominal, ci în ordinea sosirii.

Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi, la solicitarea consilierului județean Marian Vasile, care a comentat vizavi de faptul că reducerea costului la abonamente se face în absența unui studiu de piață care să arate dacă acest lucru este necesar sau sustenabil.

Plen CJT

 

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *